Astăzi se împlinesc cinci ani de la ceea ce a rămas în istoria fotbalului românesc drept „coșmarul de la Middlesbrough”. Steaua a pierdut calificarea în finala Cupei UEFA contra echipei engleze, deși avea la un moment dat 3-0 la general.
Din păcate pentru steliști, englezii au recuperat pas cu pas deficitul și cu un minut înainte de final, Massimo Maccarone a înfipt „cuțitul” în inima roș-albaștrilor, calificând-o pe Boro. Antrenorul Stelei de la acel meci, Cosmin Olăroiu a spus că au fost mai multe circumstanțe care au favorizat acel eșec. Tehnicianul a declarat că poate jucătorilor le-a fost teamă de ce puteau realiza.
„Durerea a fost foarte mare pentru că am fost foarte aproape de finală. Astăzi nici cu gândul nu ne mai apropiem de o semifinală.A fost un grup extraordinar, oameni de mare caracter, o coeziune fanstastică. Au fost niște greșeli mari la golurile primite, o zi nefastă a portarului. Poate ne-am speriat de ce urma să se întâmple.
A fost o performanță pentru fotbalul românesc. A fost o onoare să fiu antrenorul lor. Eu puteam să le mulțumesc pentru că am ajuns acolo.Mi-am reproșat multe. Dar nimeni nu știe înainte ce se va întâmpla”, a spus Cosmin Olăroiu azi la Sport.ro.
Pe de altă parte, atacantul italian Massimo Maccarone a declarat că a fost incredibil cum a pierdut Steaua calificarea în acel meci. Italianul a spus că a glumit mult cu Dorin Goian pe când erau colegi la Palermo.
„A fost o seară extraordinară, a fost un an foarte bun pentru mine. Ceea ce am reușit contra Stelei am făcut și cu Basel. Da, e adevărat că fanii lui Dinamo m-au invitat la o petrecere, dar n-am putut ajunge. La Palermo când m-am întâlnit cu Goian am vorbit mult, mereu l-am luat la mișto, mai ales la antrenamente.
Atunci când ai 3-0 la general și pierzi calificarea e incredibil. Dacă am fi fost noi în situația lor, cu siguranță am fi plâns și noi. M-am întors din Anglia și mi-e bine în Italia, e greu să vin în România. Mult noroc tuturor„, a decarat Maccarone.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER